Plictisit de ...

4년 전

Nu știu ce m-am apucat de am intrat pe Facebook in dimineața asta. De fapt știu, îs plictisit de Steemit și de jocul ăsta în care ne prefacem că aducem valoare prin postări, când de fapt doar ne hrănim reciproc orgoliul in speranța de a primi un like ce aduce cu sine niste (puțini) bani falși de pe internet.

Oricum, am intrat pe Facebook. Ce prostie 😂! Ca sa pun un pic in perspectiva imaginea. In Februarie 2017 am devenit foarte activ pe Facebook, datorită protestelor, și numărul de prieteni a crescut în acea perioadă de la 30 la 500 :))).

Între timp am realizat că a protesta este egal cu nu a face nimic dar îți dă impresia că faci ceva. E ca și cum mă duc eu in gradina cu o pancartă cu mesajul Moarte buruienilor, și scandez lozinci deștepte prin care să le fac de rușine, apoi trag repede 2-3 poze și le pun pe Facebook cu mesajul Este timpul schimbării sau ceva, după care înșir tot felul de motive pentru care cererile mele sunt justificate, terminând cu ceva frustrări personale, ba mai spun ceva și despre vecini, ei de ce nu se implică?

Normal ar fi să smulg buruienile și să îmi văd de viață până când cresc altele. Dar noi suntem români, ce plm!

Mda, îs plictisit de fenomenul ăsta al legumelor cu intenție, printre altele. Cu bestiile nu negociezi, le strunești ori le elimini, restul este apă de ploaie. Și nu contează cât de lung este șarpele, când îi rupi capul, moare tot.

Am mai văzut ceva articole și pe Steemit vizavi de corupție. Corupția prieteni, este parte din cultura noastră. Precum lamentarea, Oh cat de mult iubim sa ne lamentăm! Aproape la fel de mult cat iubim sa ne dam mari cu istoria.
Istoria aia in care ne tot dădeam copiii drept bir. Dar hai că iar o dau in bălării. Promit că nu mai intru pe Facebook curând :))). V-am pupat pe portofel ;).

Authors get paid when people like you upvote their post.
If you enjoyed what you read here, create your account today and start earning FREE STEEM!
STEEMKR.COM IS SPONSORED BY
ADVERTISEMENT
Sort Order:  trending

Tare analogia. Singura constatare pe care o am e ca si buruienile folosesc cuiva. Ma refer si la buruienile literale si la analoagele lor.

·

corect ceea ce spui ramane doar sa invatam sa traim printre ele si sa le tratam ca atare.
Laurentiu le smulgi anul acesta la anul apar iar .Corect?Asa si in sistemul romanesc au mai fost curatate partial dar au revenit printr-o metoda sau alta .
Solutia este sa stai tot timpul sa le smulgi bineinteles e nevoie de timp pierdut daca ne permitem .

·

Tipografiilor :)))? Bineînțeles că orice lucru are un folos :). In fond, situația actuală din România este un lucru bun pentru populație.

  • 19 din 20 dintre oamenii pe care îi întâlnesc, au fost plecați pe afară. Asta echivalează cu o experiență practică foarte valoroasă, plus termen de comparație 😃.
  • Lipsa aproape totală a sistemelor și practicilor de siguranță din toate domeniile, permite selectarea naturală. Nu te descurci, mori și BOR îți va mulțumi.
  • Dacă nu ar fi buruienile, noi pe cine am mai da vina?

Și exemplele pot continua la nesfârșit. Oricum, e de bine ✌️.